Proiectul a obținut Premiul BigSEE Slovenia în 2022.
Foto: Mihai Covrig
Prin proiect s-a propus reabilitarea clădirii de birouri existente Iride 18, construită în anul 2005, readucerea acesteia la standardele actuale de exploatare și securitate la incendiu, prin proiect fiind propusă recompartimentarea integrală a clădirii de birouri, la toate nivelurile.
S-au realizat modificări prin desființarea a două degajamente exterioare ce facilitau accesul din exterior către etajul 1 al clădirii. În urma acestor modificări a fost necesară refacerea zonelor de fațadă afectate.
În lobby s-a construit o scară cu structură metalică, cu podest intermediar ce face legătura între parter și etajul 1.
Pereții de compartimentare de la parter dintre nodurile de circulație de lângă fațada principală au fost reconfigurați prin mărirea zonei de lobby-recepție, s-au amenajat, de asemenea, o cafenea și săli de ședințe cu vedere la curțile interioare de lumină.
Proiectul a obținut Premiul BigSEE Slovenia în 2022.